LITTERAE
Multilingual literary magazine

Cuvântul Diasporei:

Scrisoare d-lui   Augustin Buzura

Draga Domnule Buzura, <(december 23, 2000)

Încercând sa fac ordine în hârtii, am dat peste scrisoarea dvs. din 3 Mai 1996. Este vorba despre scrisoarea pe care mi-ati trimis-o ca raspuns la plângerea mea împotriva pretentiei editurii fundatiei, exprimata de dl. Mircea Angelescu, de a achita 1500 dollari pentru publicarea traducerii mele a romanului Anne of the Green Gables. Va reamintesc ca d-na Domnita Stefanescu acceptase manuscrisul printr-o scrisoare entuziasta care însotea formularul de contract, semnat de reprezentantii legali ai editurii. Îmi amintesc foarte clar cât de surprins si cât de indignat am fost ca dl. Angelescu îmi cerea mita pentru publicarea traducerii solicitata si deja acceptata de editura. La fel de clar îmi amintesc ca v-am scris ce proasta impresie va face asupra unor institutii canadiene acest nemai auzit si condamnabil procedeu. Potrivit statului Uniunii Scriitorilor Canadieni, aveam obligatia de a anunta oficiul nostru juridic de ori ce implicatii legale în raporturile cu editurile. Va semnalam în scrisoarea mea printre altele urmarile nefavorabile imaginii tarii noastre în Occident prin publicitatea negativa ce stiam ca se va face cazului meu. În scrisoarea dvs. de raspuns spuneti ca vi se par nepotrivite amenintarile mele cu tribunalul, cu imaginea României în Occident, cu diplomatii români etc.

Dupa aproape cinci ani dela schimbul de scrisori la care ma refer, o scurta retrospectiva mi se pare necesara. Oficiul juridic al Uniunii a consultat Institutul de cercetari legale al provinciei Ontario. Raspunsul acestui Institut a stabilit ca editura fundatiei nu dispune de mijloace financiare suficiente pentru a acoperi amenzile ce i se vor impune si ca fiind vorba de o institutie a statului, Uniunea Scriitorilor va fi obligata sa cheme în judecata nu editura ci statul român. Faptul ca fundatia culturala româna este subventionata de stat, face din editura dvs. o institutie de stat. Va închipuiti ce amploare ar fi capatat cazul în presa: Un scriitor canadian da în judecata statul român sau Un scriitor canadian victima a coruptiei din România, etc. Fireste ca am oprit desfasurarea procesului care s-ar fi lungit pe ani de zile si ar fi adus un nume rau României. Oricum Romania avea un prost renume în Canada, datorita asasinarii lui Ceausescu, mineriadelor si lozincilor guvernului de atunci: "noi nu gândim, noi muncim" si "noi nu ne vindem tara pe dolari." Mi s-a parut ca nu era cazul sa se mai adauge alte pete negre pe drapelul tarii.

Dar ce s-a întâmplat cu diplomatii români? Consulul general român din Toronto mi-a cerut documente pentru ca doi reporteri canadieni îi solicitasera o întrevedere în legatura cu "cazul" despre care el nu stia nimic. Stiti cum sunt ziaristii. Alearga dupa senzatii tari. Mi-a reprosat ca nu am încercat sa-mi rezolv problema prin Consulat.

Ma întreb: oare dl. Angelescu mi-ar fi cerut bani daca as fi locuit în România? Sunt sigur ca nu. Întâi pentru ca nu as fi avut dolari, iar dl Angelescu nu are nevoie de lei. Pot sa conchid ca faptele enumarate mai sus duc la o trista constatare: Românii din strainatate sunt altfel tratati decât românii din tara. La aceiasi constatare te obliga publicatia dvs. Curierul Românesc. Dedicat românilor de peste hotare, este scris de românii din tara. Nu vi se pare o contradictie? De ce nu se cer articole dela unii oameni de cultura din Occident, cum ar fi Pavel Chihaia, George Astalos, Nicolae Balota, Petre Raileanu si multi altii. Va asigur ca ar avea multe de spus.

Într-un interviu recent, dl. Mircea Geoana vorbind despre diaspora româna spunea ca ea reprezinta un imens tezaur de cunostinte variate foarte utile pentru remedierea situatiei dezastruoae din România. Socot ca are dreptate. Dupa ce ai trait câteva zeci de ani în Occident, ai vrând-nevrând o optica mai larga asupra vietii publice. Ai la îndemâna solutii oferite de societate pentru numeroase situatii ce par fara iesire românilor din tara. Din pacate putinii români care s-au stabilit în România dupa o lunga sedere în Occident, nu au fost bine primiti nici bine vazuti de conationalii lor. Un bun exemplu este Ion Ratiu. Au fost vreodata prinsi si condamnati cei ce i-au spart casa si i-au furat arhiva personala? I-a pus cineva la punct pe mitocanii ce râdeau de papillonul lui? Pe de-o parte vrem sa fim primiti în lumea civilizata vestica iar pe de alta ne batem joc de cei ce o reprezinta. Va amintiti de declarati d-lui Vacaroiu de acum sapte-opt ani? Vorbind despre Institutul Monetar International, revoltat ca se puneau conditii, a declarat public, "Ce vor astia? Sa ne dea banii ca stim noi cum sa-i folosim."  Si s-a vazut cum au fost folositi: în loc de privatizare, s-au platit salarii unor întreprinderi care nu produceau nimic utilizabil. Cele doua miliarde de dolari consumati prosteste, folositi cu socoteala, ar fi adus România la o mult mai buna situatie economica.

Foarte probabil ca tot ce va spun eu acum va este bine cunoscut. Foarte probabil ca aveti si dumneavoastra numeroase nemultumiri fata de situatia actuala a tarii noastre. La ce bun asadar sa-mi descarc caruta în curtea dumneavoastra? Iata de ce: eu cred ca în pozitia dvs. de academician, scriitor, presedintele Fundatiei si a tuturor anexelor ei, Curierul Românesc, Editura, etc. ati fi putut face mult mai mult pentru ameliorarea starii de lucruri din tara. Ma refer în special la ultimii patru ani. Care a fost atitudinea intelectualitatii române fata de greselile guvernului si ale presedintelui Constantinescu? Consider ca prima gafa a guvernului, cu urmari previzibile, demonstrate recent în alegeri, a fost înlaturarea primului ministru Ciorbea. Nu am observat în presa nationala si internationala nici un protest al vreunei formatii politice sau culturale, nimeni nu s-a ridicat sa atraga atentia dlui Diaconescu ca face o gresala cu efecte fatale partidului, presedintelui si tarii. Cum s-a manifestat Curierul Românesc în aceasta criza politica? S-au cerut cumva opinii intelectualilor din diaspora? S-au organizat oare discutii pe tema asta în tara sau în strainatate? Politologii, scriitorii, profesorii, ar fi putut si ar fi trebuit sa prevada urmarile dezastruoase ale unui gest nedrept, grabit si nejustificat. Multi dintre noi, cei risipiti prin lume, am protestat în fel si chip, prin scrisori, prin articole, prin mesaje electronice, dar cine asculta ce crede si ce simte diaspora? V-am scris o scrisoare acum doi ani. Nu mi-ati raspuns. I-am scris d-lui Tudorel Urian; nu mi- raspuns. Am scris dlui Adrian Severin ale carui editoriale din Ziua demonstrau cât de departe se plasa dânsul de modul de întelegere si de viziunea politica a Occidentului. Nu mi-a raspuns. Daca scriu o scrisoare primului ministru canadian, primesc un raspuns în cca doua sptamâni. Vicepresedintele USA, Al Gore, raspunde mesajelor electronice în doua sau trei zile. Autoritatile si persoanele din România sau nu raspund deloc sau cu întârziere de luni sau ani de zile. Ca sa nu mergem mai departe, iata Curierul Românesc. Apare în Octombrie iar noi îl primim în Decembrie. Azi, cu mijloacele de comunicare rapide de care dispune toata lumea, este de neconceput si de neiertat ca o revista sa apara cu o atât de mare întârziere. Si daca tot am ajuns la Curierul Românesc, de ce nu se apeleaza la intelectualii din strainatate ca sa scrie articole utile, documentare, despre viata publica din lume? Iata câteva teme: Cum e organizata reteaua de radio? Cum lucreaza o editura? Care e organizarea politica a municipiilor, a provinciilor, a oraselor si satelor? De ce state mici ca Elvetia, Austria, Belgia, si altele mai mari ca Germania, Canada sau USA, sunt federatii? Cum e organizata viata partidelor politice? Cum functioneaza parlamentul? Care sunt conditiile în care un individ poate întemeia si organiza o industrie? Cum lucreaza Uniunea Scriitorilor Canadieni, Americani, Britanici, Germani? Cum e organizat învatamântul universitar, secundar si elementar? Curierul Românesc ar fi putut deveni o buna sursa de documentare pentru cei din tara. Scuza generala pentru lipsa de initiativa e adesea "da, frumos, dar nu avem bani." În legatura cu asta îmi amintesc de un interviu acordat de regretatul domn Olareanu nu mai stiu carei publicatii. Spunea ca orice carte publicata de editura pe care o conducea, este înscrisa în catalog iar cei interesati s-o citeasca o pot gasi acolo. Daca vor s-o cumpere se pot adresa editurii.

Oricarui om care a trait în Occident, aceasta declaratie îi va parea de o naivitate ridicula. Nu asa se vând cartile. Si nu numai cartile. Nimic nu se vinde dupa catalog. Exista un timp, demult resolut, când vânzarea se facea dupa catalog, pentru ca distantele erau mari, transportul era costisitor si încet, iar cumparatorii cunosteau bine marfa si aveau totala încredere în vânzator. Dar azi? Cititorul vrea sa vada cartea, vrea s-o rasfoiasca si sa citeasca o pagina doua înainte de a se decide s-o cumpere. Nu e de mirare ca editura Fundatiei si alte câteva nu au bani. Altele au. Nemira de ex. sau Humanitas. Dar de unde sa stie saracul domn Olareanu cum se vând cartile?

(Recent s-au deschis la Toronto doua librarii moderne, Indigo si Chapters, cu mai multe filiale. Clientii se pot aseza în fotolii sa citeasca ori ce carte din rafturi, pot sa bea gratuit cafea, nu-i întreaba nimeni nimc. Daca au nevoie de informatii sau de ajutor, au la dispozitie un vânzator care stie tot, pentru ca dispune de un computer unde sunt informatii la zi despre orice carte nu numai din librarie ci din toata lumea de limba engleza. Va spun asta ca divertisment). Dar cum afla omul ce se publica, si cum e cartea? Din ziare, din unele emisiuni de TV, din reviste literare, dela radio, si mai nou, din computer. În internet sunt câteva zeci de reviste electronice, (printre care si Litterae, revista pe care o conduc si o editez.) Deci amatorul de literatura e asaltat de informatii si de publicitate. Sa va dau un exemplu recent. Scriitoarea Margaret Atwood a publicat un roman, The Blind Assassin. A doua zi, un fragment de cca 5 pagini a aparut în National Post. A treia zi, aparitia cartii a fost anuntata la TV. A urmat un interviu cu autoarea în Saturday Night si altul în Boston Review of Books, New York Literary Magazine, London Review of Books si poate în altele. Trei saptamâni mai târziu cartea a fost propusa pentru premiul Booker din Anglia, pe care l-a si obtinut. Toata lumea vorbea despre carte si despre autoare, pâna si dentistul meu. Eu care nu cumpar carti pentru ca mi se trimit de catre scriitori sau de catre edituri dar dupa luni de zile dela aparitie, eram gata sa-mi comand un exemplar când secretara scriitoarei m-a anuntat prin internet ca mi-a expediat un exemplar prin posta.

Desigur ca nu e usor sa revolutionezi distribuirea de carti în Romania, dar oare se întreprinde ceva pe linia asta? Exista un model dupa care se orienteaza cei interesati? Ma îndoiesc.

În luna Septembrie Uniunea Scriitorilor Canadieni a organizat o expozitie de carti din Bulgaria. A durat o luna, a fost vizitata de opt mii de indivizi, s-a oferit traducerea în Engleza a cinci romane si a doua volume de povestiri. Partea bulgara a contractat cinci sau sase traduceri, nu mai stiu exact. Primul meu impuls a fost sa iau contact cu Consulul General român si sa-i cer sprijn pentru organizarea unei expozitii de carti românesti, dar apoi, gândindu-ma la dificultatile pe care le-am avut cu corespondenta, la impasibilitatea românilor si la riscul de a nu primi la timp raspunsuri la corespondenta, la trimiterea de materiale publicitare, la posibilitatea de a ma compromite în fata Uniunii, am renuntat.

Cred ca v-am plictisit destul. M-am adresat Dvs. pentru ca Fundatia Culturala Româna este institutia menita sa întretina si sa stimuleze relatiile cu românii pribegi. Nu ne e indiferent ce se întâmpla acolo si am dori ca intelectualitatea sa participe cu mai multa hotarîre, cu mai multa competenta, cu mai mare simt de raspundere, la viata publica din tara noastra. Politicienii nu trebuiesc lasati de capul lor. Mai ales pentru ca multi sunt corupti. Dar, apropos, de ce admiteti ca parlamentarii sa fie deasupra legii? Cine a introdus si de ce, imunitatea parlamentara în legislatie? În lumea civilizata asa ceva nu exista. Parlamentarii, ministri, membrii guvernului, magistratii, nu sunt mai presus de lege. Va amintiti desigur ce s-a întâmplat cu Nixon si ce era sa se întâmple nu de mult cu Bill Clinton? Imunitatea parlamentara acopera hotia, mita si excrocheriile de tot felul. De ce nu protesteaza intelectualii români?

Si-acum, unde ne aflam? Avem acelas presedinte ca acum zece ani, cu aceleasi tendinte, cu acelas bagaj cultural, cu aceiasi formatie politica, cu aceiasi lipsa de educatie civila, cu aceiasi lipsa a celor sapte ani de acasa, cu aceleasi simpatii si antipatii. Iata unde a dus inertia si lipsa de constiinta civica a intelectualitatii române. Imaginea României în lume era mult mai buna când mi-ati scris rândurile dela care am pornit. Sunteti de acord? Daca da, am avut dreptate. Daca nu, nu mai exista nici o speranta.

Sunt multe de spus, draga domnul Buzura si si mai multe de facut, dar de catre cine?

Nu stiu când va va parveni aceasta jeremiada; va urez sanatate, buna dispozitie si viata lunga. 

Al dumneavoastra,
Eugen Giurgiu

Home   Romanian    Diaspora  Redactionale