[left.htm]

logo adevarul
Nr.3982 din 16 Aprilie 2003
Spre deosebire de politicienii romani, ambasadorul SUA, Michael Guest, vorbeste clar si precis despre coruptie:
Stiu ce se intampla in Romania si este o rusine pentru aceasta tara
Ieri, la Palatul Parlamentului, a avut loc deschiderea Conferintei Internationale a Donatorilor Anticoruptie cu tema :Investitii in lupta impotriva coruptiei. Printre participanti, ministrul Justitiei, Rodica Stanoiu, si ambasadorul SUA la Bucuresti, Michael Guest. Cu o necrutare bine intentionata, mr. Guest a spus ce stie despre coruptia din Romania.
Titlu

Doamna ministru Stanoiu, ma alatur colegilor mei in initiativa luptei anticoruptie. M-as bucura foarte mult sa va focalizati nu asupra studiilor, ci asupra proiectelor concrete si actiunilor care vor avea un rezultat imediat in viata romanilor. Cum aceasta este o conferinta a donatorilor, imi planuisem ca in dimineata aceasta sa vorbesc despre cum incearca ambasada Statelor Unite sa ajute Romania in acest domeniu. Dar, dupa ce m-am gandit mai mult, am lasat acest plan deoparte. Si, in loc sa ma adresez donatorilor, in aceasta conferinta voi spune cateva lucruri pe care trebuie sa le spun fiecarui roman care se afla aici si fiecarui roman caruia ii pasa, intr-adevar, de tara lui. Unii dintre dumneavoastra probabil ca-si mai amintesc discursul meu din Iasi, din ianuarie 2002, unde m-am referit la problemele legate de coruptie, din Romania. Apoi, un roman mi-a spus, in mod deschis, ca remarcile mele au ranit reputatia tarii lui. Inteleg acea reactie. Si americanii sunt un popor mandru si nici noi nu acceptam intotdeauna criticile, chiar daca sunt obiective si chiar daca sunt din partea unor prieteni. Dar, in calitate de prieten, vreau sa va vorbesc deschis despre aceasta problema, astazi. Si, in loc sa fiti deranjati de deschiderea mea, sper sa ne putem canaliza energiile pentru a ne concentra asupra problemelor. Uneori am spus, in mod public sau privat, ca s-au facut pasi mari impotriva coruptiei. Aproape de fiecare data, cineva mi-a spus: "Domnule ambasador, nu intelegeti". Ei bine, prieteni, eu inteleg. Inteleg chiar foarte bine. Inteleg de ce oamenii de afaceri care au anumite relatii sau care sunt de partea unui partid politic nu vor ca legi noi sa fie promulgate si implementate. Inteleg de ce unele privatizari dureaza atat de mult, in caz ca ele se intampla vreodata. Stiu ce inseamna "lichidator"; stiu care sunt relatiile lor; stiu ceea ce se intampla cu conturile lor din banci si, din nefericire, cu comunitatile atunci cand acestia cumpara o firma. De asemenea, stiu ceea ce se intampla prea des sau, mai exact, ceea ce nu se intampla cand cei care ar trebui sa castige o afacere sunt indepartati. Si dumneavoastra stiti asta. Si este o rusine pentru aceasta tara. Inteleg fortele care fac ca proprietatile sa nu fie restituite celor care ar trebui sa le detina. Inteleg de ce unele actiuni in justitie se deruleaza atat de incet. Intuiesc de ce unele instante de judecata nu elibereaza niciodata verdicte. Inteleg de ce medicamentele necesare celor care sufera de SIDA costa, in spitalele de aici, cu cel putin 50 la suta mai mult decat costa in spitalele din SUA. Cred ca toti stim ce se intampla cu medicamentele inainte ca ele sa ajunga in spitale; daca va straduiti putin, veti afla chiar si cine beneficiaza de asta. Inteleg de ce zeci si chiar poate sute de mii de dolari se cheltuiesc pentru a comanda o medicatie necorespunzatoare pentru SIDA, medicamente care nu sunt potrivite. Este vorba despre incompetenta? Este vorba despre tot felul de relatii? Nu ma pot gandi la alte posibilitati. Dar daca consecinta va fi aceea ca nu vor fi destui bani pentru a se acoperi necesitatile medicale ale acestei tari sau, in unele cazuri, nu vor fi destui bani pentru a mentine oamenii in viata? Atunci ce se va intampla? Si eu nu o acuz pe doamna ministru Bartos; mi-am dat seama ca este o femeie capabila, care se straduieste, intr-adevar, sa puna la punct sistemul medical. Stiu cu precizie impotriva cui lupta ea. Prietenii mei, inteleg toate aceste lucruri. Stiu acele lucruri care merg si de ce. Dar intelegerea nu este suficienta. Acum vreau sa intelegeti ca nu arunc toate aceste probleme la usa Guvernului. De fapt, cred ca acest guvern a facut mai mult decat toate guvernele anterioare in ceea ce priveste legile si institutiile. Doamna ministru, ati jucat un rol critic in schimbarile care au avut loc si, chiar daca mai sunt multe de facut, va felicit pentru acesti pasi. Adevarul este ca nu exista o explicatie; coruptia nu este nici de centru-stanga, nici de centru-dreapta. Coruptia tine de lacomie. Tine de acei indivizi carora le pasa mai mult de ei, de pozitiile pe care le ocupa si de prietenii lor decat le pasa de justitie, de dreptate sau de tara lor. Pentru ei, politica nu conteaza. Ei vor folosi acel partid politic care le va conveni. Ei vor face coada la usa acelui partid care se afla la putere sau, daca nu sunt la putere, ei vor apela la cei care le vor promova interesele. Prieteni, sa nu tratam coruptia ca pe un joc politic de zvonuri si de alegatii. Si sa nu-mi spuneti, asa cum mi-a spus un reprezentant al societatii civile, caruia ar trebui sa-i fie rusine pentru vorbele sale, ca noua lege anticoruptie inseamna un pas inapoi. Nu este o lege perfecta, dar este un punct de inceput bun. Trebuie perfectata, trebuie imbunatatita, dar trebuie si folosita pentru a merge inainte. Guvernul si Opozitia, si mass-media trebuie sa se uneasca pentru a lupta impotriva acestor probleme, pentru ca aceste institutii datoreaza acest lucru poporului roman. Daca nu se va intampla asa, coruptia va fi cea care va invinge, si aceasta tara risca sa nu mai aiba nici un fel de forta morala. De prea mult timp, multe persoane cu influenta din Romania s-au folosit de pozitiile si de legaturile lor pentru a tine tara departe de adevaratul sau potential si pentru a-i tine pe romani departe de a-si realiza visurile. Si toate aceste lucruri trebuie sa inceteze. Acum, imi cer scuze daca par emotionat, dar este un lucru in care cred cu adevarat. Daca tinerii din aceasta tara nu pot conta pe faptul ca isi pot gasi o slujba pe merit, atunci este timpul ca ei sa-si urmeze carierele in alta parte. Daca multe persoane influente iau bani care ar trebui folositi pentru refacerea strazilor si pentru instalarea conductelor de apa, in timp ce cetatenii care au trecut prin cea mai neagra perioada a comunismului si prin dificultatile tranzitiei nu-si pot permite sa-si plateasca facturile pentru incalzire, atunci acei cetateni traiesc intr-o tara care le este straina. Si daca cei in drept nu pot sa puna in practica o justitie dreapta si impartiala, fie ca este vorba de ciobani, de zidari sau de politicieni, aceasta este intr-adevar o crima. Unii dintre dumneavoastra ar putea spune ca nu sunt diplomat. Ei bine, am 21 de ani de experienta diplomatica din care am invatat ca un diplomat care nu spune adevarul nu-si face cu adevarat treaba. Le-am spus intotdeauna romanilor ca vreau sa fiu sincer cu ei. Mi-am tinut aceasta promisiune si mi-o tin si astazi. Unii dintre dumneavoastra ar putea spune ca America ar trebui sa aiba grija de propriile probleme. Sunt de acord. Am spus deseori, public, ca si noi avem probleme legate de coruptie printre care, bineinteles, Enron. Avem si noi politicienii nostri, avem si noi asa-zisele "greseli de calcul". Dar de fiecare data se intreprind eforturi, cele mai multe terminate cu succes. Si, un procuror american care rezolva un caz de coruptie poate face cariera. Acelasi lucru ar trebui sa se intample si aici. Poate ca veti spune ca acesta este un mesaj dur pe care il adresez acestei tari. Ei bine, va spun ca mesajul adresat vine dintr-o iubire profunda pentru Romania si pentru romani. In cele 18 luni pe care le-am petrecut aici, am intalnit foarte multi cetateni romani minunati. Oameni care sunt sinceri si priceputi si care muncesc mult. Oameni care pot fi alaturi de tine. Oameni care merita mai mult pentru ei si pentru copiii lor decat primesc. Doamna ministru, spun toate aceste lucruri insistand, deoarece timpul trece. Inca o data nu vreau sa omit ceea ce s-a realizat. De cand a avut loc conferinta de la Iasi, s-au facut progrese clare, progrese de care atat Guvernul Romaniei, cat si romanii pot fi mandri. Dar nu pot sa uit cate oportunitati au fost ratate. Toti donatorii care sunt aici vor ca aceasta tara sa reuseasca; de fapt, cred ca unii dintre noi credem in viitorul acestei tari mai mult decat cred romanii insisi. Si aceasta este o problema. Suntem hotarati sa realizam parteneriate, sa investim in aceasta lupta, asa cum arata si agenda conferintei. Deja am cheltuit bani pentru a ajuta. Multi dintre noi sunt gata sa cheltuiesc si mai mult. In schimb, vrem sa cerem tuturor romanilor, in orice pozitie s-ar afla, fie ca ca sunt membri ai guvernului, fie ca sunt membri ai societatii civile: investiti in voi insiva. Luati deciziile pe care noi nu le putem lua! Construiti punti intre orientarile politice pentru a instaura schimbari pozitive! Petreceti mai putin timp pentru a studia problemele si mai mult pentru a actiona! Aplicati legea in litera ei, fara a tine cont de bacsisul pe care ati putea sa-l obtineti! Impuneti-va voua insiva sa faceti o diferenta! Sa nu faceti asta pentru NATO sau pentru UE. Nu faceti asta pentru a satisface unele criterii impuse de Banca Mondiala pentru a va acorda imprumuturi. Faceti asta pentru voi insiva si pentru copiii vostri. Faceti asta pentru tara voastra! Luati aceasta conferinta ca un punct de plecare pentru un nou inceput! Faceti ca aceasta conferinta sa va urgenteze actiunile! In adancul meu, cred ca toti donatorii care sunt prezenti astazi aici s-au indragostit de aceasta tara, cum de altfel m-am indragostit si eu. Dar nu putem iubi aceasta tara mai mult decat o iubesc romanii. Va vom ajuta cu tot ce putem. Dar nu putem impune un curs si nu putem grabi actiunile in locul vostru. Am incredere in Romania si in romani. Puteti face acest lucru si trebuie sa-l faceti. Multumesc.
 

 


Continutul acestui site este proprietatea SC Adevarul SA.
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul
SC Adevarul SA.

Pagina Romaneasca   Diaspora