LITTERAE
Multilingual literary magazine

EWOCLEM
sau
Intortochiatele carari
de Eugen Giurgiu
roman

Factus de materia levis elementi
Folio sum similis de quo ludunt venti.

Aquiropoeta, sec.XII.

 Capitolul 1

In 1922 profesorul Pietro Francescatti din Bologna scria în cartea sa "Guida al Mondo dei Sogni":

"Nu e prematur să vorbim astăzi despre o stiintă a viselor. Materiale adunate timp de secole din sursele cele mai variate, începând cu străvechi manuscrise babiloniene sau cu Biblia si terminând cu lucrările laboratorului de onirologie din Bologna, au permis stabilirea unor formule care explică nu numai originea viselor ci si semnificatia lor. Ne aflăm desigur la început. Indrăznesc să afirm totusi, si deceniile viitoare îmi vor da dreptate, că rezultatele de până azi îndreptătesc cele mai îndrăznete sperante. Nu e departe ziua când vom dispune de dictionare complete în care cei interesati, numărul cărora creste din zi în zi, vor găsi interpretări clare, precise si indubitabile, ale tuturor viselor imaginabile, ori cât de complexe sau de vagi ar fi ele."

După lectura acestor rânduri pline de optimism m'am îndreptat spre biblioteca universitătii din Toronto, una din cele mai bogate biblioteci din Canada, în căutarea dictionarelor preconizate de către ilustrul profesor italian. Nu le-am găsit. Nu le-am găsit pentru că n-au fost niciodată publicate. N-au fost niciodată publicate pentru că n-au fost niciodată scrise. N-au fost niciodată scrise pentru că onirologia profesorului Francescatti n-a devenit o stiintă.

Am găsit însă o bogată literatură de specialitate. Am aflat că visele au fie un caracter "proscopic," ceea ce am înteles că se referă la calitatea unor vise de a prezice viitorul, fie un caracter "retroscopic," termen sub care sunt înglobate visele al căror continut se referă la trecut. E vorba bine înteles de viitorul si de trecutul visătorului.

Am întâlnit nume celebre ca prof. Tenhaeff, Werner Kemper, Wilder-Penfield, J. Kinsaez, Peter Kolosimo, etc. etc. Din păcate nu am descoperit nici o carte în care visele să fie tălmăcite în mod satisfăcător, iar cea mai proastă dintre toate mi s-a părut faimoasa operă a lui Freud: "Semnificatia Viselor," publicată în 1900.

E poate cazul să dau un exemplu. Ce înseamnă să visezi o fată? Iată ce: dacă e blondă, înseamnă eliberare, descătusare. Dacă e brună, înseamnă boală mortală, mari necazuri si nenorociri inevitabile. Fie blondă sau brună dacă o visezi goală, te asteaptă mari nenorociri. Care e deosebirea atunci între a visa o fată brună si îmbrăcată, sau blondă si dezbrăcată? Te asteaptă aceleasi nenorociri, dacă nu chiar moartea, si într-un caz si în celălalt. Mai bine s'o visezi goală, dacă e frumoasă. Pe urmă mai e ceva. Nu rentează să visezi femei urîte. In viata de toate zilele esti oricum adesea înconjurat de ele.

In ce mă priveste, femeile din visele mele au fost întotdeauna frumoase si, ca să fac o mărturisire completă, goale. (Nu mi-e rusine s'o spun deoarece sunt convins că toti bărbatii preferă ca cel putin în vis, femeile să le apară goale. Asta e convingerea mea bazată pe zeci si zeci de vise povestite de altii.) Cu toate acestea, desi ar fi trebuit să fiu răpus de boli mortale după cum scrie la carte, sau cel putin să trec prin mari nenorociri, mărturisesc cu aceeasi candoare că am fost si sunt perfect sănătos, nu am întâmpinat necazuri mari, si nici n'am pierdut averi. Poate pentru că n'am avut. E adevărat că am căzut la un examen de fizică, dar nu pentru că am visat în ajun o fată goală, ci pentru că mi-am petrecut noaptea într'o cârciumă si am ajuns la examen pe jumătate beat.

Iată de ce nu cred în vise, mai ales în vise "proscopice" ca să folosesc termenul inventat de profesorul Tenhaeff, si nici în cele "retroscopice," pentru simplul fapt că nu există după părerea mea nici trecut, nici viitor, sau mai bine zis, nu există nici o deosebire între trecut si viitor.

Să presupunem că dispunem de o lunetă magică. Privesti printr-un capăt al ei si vezi trecutul. O întorci si privesti prin celălalt capăt si vezi viitorul. Si într-un caz si în celălalt te uiti la ceva ce nu există. Trecutul a fost, deci nu mai este, viitorul va fi, deci încă nu există. Ce există? Tu, cel care privesti prin lunetă: prezentul. Dar cât durează prezentul? O oră, un minut, o secundă? O zecime sau o sutime de secundă?

Situatia devine si mai ciudată dacă ne gândim că în vis apar adesea elemente din trecut amestecate cu unele din viitor, întru cât după opinia specialistilor, visele nu sunt pure, nu sunt complet proscopice sau complet retroscopice. In cazul acesta, cum poti separa trecutul de viitor si după ce criteriu declari un vis proscopic si altul retroscopic? Care elemente determină caracterul proscopic al visului?

Să presupunem mai departe că visezi că ai câstigat la loterie. Deoarece în trecut nu ti s'a întâmplat niciodată să câstigi la loterie si poate că nici n'ai jucat vreodată, ai putea fi îndreptătit să crezi că ai de-a face cu un vis proscopic: ai visat ceva ce se va întâmpla în viitor. Dar dacă nu se întâmplă? Mai poti spune că ai avut un vis proscopic? Aici intervine tălmăcitorul de vise traditional care te întreabă: ce-ai făcut cu banii? I-ai pus la păstrare? Inseamnă că vei câstiga bani; i-ai cheltuit? Inseamnă sărăcie. Dar dacă n'ai visat nici una nici alta, nu înseamnă nimic.

Psihanalistii dau o interpretare mult mai subtilă: a visa bani reprezintă dorinta ascunsă a visătorului de a intra în posesia femeii iubite. Mi se pare că interpretarea aceasta suferă de două neajunsuri grave:

1. Ori ce îndrăgostit doreste să intre în posesia femeii iubite chiar dacă nu visează bani.

2. De ce să visezi bani în loc s'o visezi pe cea pe care o iubesti? Oare asa se întâmplă în realitate? Adică în vis? Dacă ar fi asa, în adevăratele poezii de dragoste poetul ar spune: "o iubesc pe Beatrix atât de mult încât noapte de noapte visez bani, si nu sume mici, ci milioane," iar noi l-am crede si am suferi alături de el.

Acum câteva nopti am visat-o pe Denise. Eram cu ea într-o cameră sărăcăcioasă, care semăna mult cu fostul meu dormitor din Scarborough, cu mobile vechi în stil Biedermeyer, tapisate cu stofă înflorată ale cărei culori păliseră de vreme. Denise era îmbrăcată sumar, într-un capot de mătase străvezie, bleu-vert, avea părul despletit si toată tinuta ei era de o neglijentă ce nu se potrivea deloc cu firea si cu obiceiurile ei. Părea cumva să spună si prin felul în care era îmbrăcată si prin pozitia corpului, pe jumătate culcată pe o sofa rosie, că nu-i pasă de convenientele sociale ca si cum ar fi fost pe punctul de a renunta la poză în scopul de a apărea în ochii mei altfel decât până atunci. Tinuta ei trăda poate nu delăsare si nici oboseală ci mai degrabă un abandon nepremeditat, neintentionat, izvorît din dorinta de a fi ea însăsi si de a mi se arăta sub acest nou aspect, cu totul necunoscut mie. In acelas timp ea crea o atmosferă de intimitate care nu a existat niciodată între noi în viata reală si cu atât mai putin în vis, întrucât n'am visat-o pe Denise niciodată.

Mă privea zâmbind, amuzată oarecum de nedumerirea mea, explicabilă fără îndoială, deoarece această femeie frumoasă, atrăgătoare si îmbietoare semăna foarte putin cu prietena mea Denise pe care o cunosteam din copilărie si pe care am respectat-o si admirat-o dela distantă ca să zic asa, distantă impusă de împrejurări ce vor deveni clare mai târziu. Deocamdată as spune doar că descopeream în Denise o fiintă nouă, o femeie ispititoare care îmi oferea frumusetea ei nu dintr-un capriciu de moment ci ca rezultat fatal al unei îndelungate si istovitoare lupte cu hotărîrile potrivnice ale unui destin nemilos. Curios e că după câteva clipe, (cât durează oare o clipă în vis ?) mi-am dat seama că eu însumi eram în mâinile sortii si că atât gesturile mele cât si sentimentele confuze ce mă cuprindeau, îmi erau impuse de o fortă irezistibilă dar binevoitoare. Mi se părea că eram într-un fel răsplătit de soartă pentru fapte meritorii pe care nu mi le aminteam dar stiam că eram îndreptătit să culeg roadele desăvârsirii lor.

As putea spune că mă simteam ca un artist care după o muncă de o viată, asistă la succesul operei sale, bine meritată compensatie pentru ani de privatiuni, de îndoeli si de suferinte amare.

Imbrătisările Denisei îmi provocau o bucurie intensă, o bucurie a regăsirii, ca si cum după îndelungi căutări as fi descoperit în fine izvorul unei fericiri ce-mi fusese întotdeauna la îndemână, fără să stiu.

Când m'am trezit, eram îndrăgostit de Denise.

E oare posibil să te îndrăgostesti în vis? E oare posibil să aduci din vis în viata reală o pasiune intensă al cărei obiect e o imagine onirică? E adevărat că Denise exista undeva, nu numai în amintirile si în visele mele ci si în realitate. Dar acea Denise pe care o visasem dispăruse de mult în ceturile trecutului. Azi ea nu mai era desigur tânără si frumoasă ca acum zece ani, sau ca pe vremea copilăriei noastre. Deci imaginea de care mă îndrăgostisem în vis nu mai avea un corespondent real. Imi spuneam că am s'o uit si pe ea si visul în care ne regăsisem într-un mod atât de surprinzător si de neverosimil.

Câteva zile am trăit sub impresia persistentă a acelui vis care a deslăntuit în sufletul meu un suvoi de amintiri miscătoare. Si asa cum recitind o carte după un lung sir de ani descoperi întelesuri nesezisate la prima lectură, amintirile acestea mă făceau acum să privesc întâmplările de demult într-o altă lumină si să-mi dau seama că unele aparente detalii aveau semnificatii nebănuite. Departe de a fi lipsite de importantă, ele formau însăsi miezul unor dezvoltări ulterioare decisive. Asa de pildă, îmi aminteam cum în copilărie îmi plăcea să mă duc la gară. Ce poate fi neobisnuit în   asta?  Trenurile au avut întotdeauna farmecul lor, forta lor de atractie, nu numai asupra copiilor. Mă duceam la gară aproape în fiecare zi. Pierdeam acolo ore si ore, visând tări îndepărtate, cu peisaje variate pline de mister. Urmăream în gând trenurile ce treceau uneori fără să oprească si călătoream cu ele spre tărâmuri necunoscute.

Citeam în acea perioadă cărtile lui Mihai Tican Rumano, sau romanul de aventuri ce apărea în foileton "Cei Trei Cercetasi" sau "Aventurile Submarinului Dox." Eram vrăjit de rezonanta denumirilor geografice. Zambezi, Canada, Sahara, Congo... Acestea nu erau simple cuvinte ci tot atâtea formule magice care dădeau pinteni imaginatiei mele aprinse.

Nimic deosebit în asta, dar când trei veri ai mei din ultima clasă de liceu au fugit de acasă cu destinatia Africa, si când părintii lor au alertat politia îngroziti la gândul pericolelor ce-i asteptau pe fugari, mă rugam lui D-zeu să facă în asa fel încât politia să nu-i găsească. De ce am încercat eu însumi mai târziu să plec în Australia, când abia împlinisem l5 ani? De ce am abandonat confortul casei părintesti ca să trăesc prin internate în orase străine prin îndepărtate colturi de tară? De ce în timpul studiilor am schimbat trei facultăti si trei orase în cinci ani? De ce n'am reusit niciodată să prind rădăcini nicăeri? De unde oare sentimentul că sunt străin ori unde m'as afla, că patria si casa mea sunt în altă parte?

Dacă tii seama de toate acestea, un amănunt ca cel de mai sus referitor la trenuri, capătă o semnificatie deosebită. Atât de deosebită încât îsi pierde caracterul de amănunt pentru a deveni o definitie a felului meu de-a fi. Un om dotat cu un fin simt psihologic ar fi putut încă de pe atunci să-mi pună un diagnostic. Eram bolnav, iar boala mea era dorul de ducă.

Si apoi am primit din tară un colet: un teanc de vreo zece, douăsprezece scrisori în plicuri vechi, adresate mie. Coletul fusese expediat de Ina Daniel, un nume de care mă legau multe si tandre amintiri, dar scrisorile, nesemnate, erau scrise de o altă mână.

Ina scria:
"Nu stiu dacă scrisorile acestea îti vor ajunge vreodată în mână. Nu sunt sigură că adresa ta e corectă. Mi-a fost dată de cineva care o obtinuse acum câtiva ani dela un prieten de al tău, Matei Todea, dacă ti-l mai amintesti. Mai esti oare în Canada? Cum te stiu nestatornic, mi-e teamă că te-ai mutat în alt oras sau poate chiar în altă tară. Mi-ar părea rău ca scrisorile alăturate să se piardă. Citeste-le cu răbdare si cu indulgentă. Cea care le-a scris nu e în măsură nici să-ti scrie nici să primească corespondentă, astfel încât te rog să-mi scrii mie si să-mi confirmi primirea scrisorilor. Despre mine sunt putine de spus. Mă gândesc adesea la prietenia noastră si la acele timpuri când nu stiam cât de fericiti eram. Mă văd foarte rar cu fosti colegi si colege si trebue să spun că întâlnirile cu ei nu sunt deloc vesele, după cum probabil îti închipui. Cu altă ocazie, de va mai fi vreuna, am să-ti scriu mai multe."

Cum nu primeam scrisori de nicăeri, deoarece nimeni nu se încumeta să-mi scrie la o adresă la care nu m'ar fi găsit, am fost destul de emotionat când am citit rândurile Inei. Mi-o aminteam foarte bine, (de altfel cum as fi putut s'o uit?), iar cele câteva rânduri ale ei mi-au umplut sufletul de duiosie. Mai exista pe lumea aceasta cineva care se gândea din când în când la mine, acolo în acea tară nefericită în care nu mai aveam dreptul să mă reîntorc. Am deschis apoi unul din plicurile vechi, îngălbenite de trecerea anilor. Am recunoscut îndată scrisul Denisei.

(Va urma)

Ati citit primul capitol din romanul EWOCLEM, publicat acum doi ani in Editura Humanitas din Montreal, in conditii grafice excelente. Romanul a fost foarte bine primit atat de public cat si de critici. A fost premiat cu premiul Excelsior. Un numar de exemplare din arhiva autorului se pun acum in vanzare cu $12 USA sau echivalentul in alta moneda la care se adauga $3.00 taxe postale. 

Adresa noastra:
LITTERAE
101-370 Ridelle Ave
Toronto ON  M6B 4B4
Canada.
Telefon si Fax: 416 781 4858.
E-mail: eugene@litterae.net

HOME   DIASPORA  REDACTIONALE    PAGINA ROMANEASCA