[left.htm]

LITTERAE
Multilingual literary magazine

Livia Nemteanu

AMERICA DE SUD - ARGENTINA-BOLIVIA
     31 ianuarie-1 martie 2003


Fatà de càlàtoriile anterioare organizate de agentiile de voiaje, aceasta este
prima mea càlàtorie în necunoscut care se apropie de Europa în autostop.
Numai cà acum sunt singurà, fàrà sotul meu care sà mà protejeze.  Pornesc deci pe cont propriu sà descopàr America de Sud, de la Tara de Foc dincolo de
Strâmtoarea lui Magelan pânà la lacul Titicaca.  Am întâlnire la Buenos Aires
-Parisul Americii de Sud, Meca culturalà a Americilor- cu colega mea de scoalà
de la Bucuresti, Sofia, care vine de la Paris unde am vàzut-o ultima oarà acum
20 de ani.
 Pe aeroportul metropolitan avionul aterizeazà cu mare întârziere.  Colega mea
nu e nici la iesirea din vamà, nici la Oficiul de informatii.  Dupà vreo orà
de càutare dàm una peste alta.  Avem satisfactia sà constatàm cà amândouà aràtàm asa cum se recomandà în toate ghidurile: "confundati-và cu masa autohtonà, fàrà îmbràcàminte si bagaje iesite din comun, fàrà nici o bijuterie".  Luàm un taxi si descindem la un hotel ieftin, dar foarte central.  Cu baie proprie ne costà 3 dol. can. în plus (deci 1,50 pe din douà).  Avem un plan de oras si pornim în recunoasterea a 2-3 din cele 4 cartiere ale capitalei.  Ne gràbim spre centru care e la doi pasi de hotel.  E foarte cald.  Pe avenida 9 de Julio, cea mai largà din lume, 130 m, se aflà marele obelisc, Plaza Independenta cu Palacio del Gubierno, Senatul, monumentul Independentei, foarte încàrcat, apoi în partea opusà Plaza de Armas cu Palacio Rozada (del Presidente), Catedrala.  In Plaza Lavalle impunàtorul Tribunal si celebrul Teatru Colon, clàdiri frumoase cu coloane.  Peste tot mici restaurante, cafenele renumite unde se danseazà tangoul, dansul prin excelentà specific.  Dar fatadele multor imobile mari si mici aratà patina timpului necrutàtor (vopsele delavate, tencuieli avariate), care dau un aspect de penurie indeniabilà, marcà sigurà a degrengoladei pesosului din ultimii ani.  A doua zi o petrecem în cartierele Recoleta si El Telma  Primul cu catedrala Nostra Senora del Pilor, Muzeo de Belle Arte si la intrarea în frumosul parc Cezama statuia lui "Pedro Mendoza -fondator de Buenos Aires: en su quatro centenarios 1536-1936 Buenos Aires en su immortalidad".
În grafiti pe trotuar scrie: "Asesino de indios".  Plouà.  Ne refugiem în metrou.
Dupà o jumàtate de orà abordàm celàlalt cartier El Telma.  Anticari, pictori,
tonete cu de toate (târg), restaurante în sir cu mult làudatele fripturi
groase de vacà si spectacol Tangoul. ("Cette pensée triste qui se danse ». Carlos Gardel, interpretul celebru fàrà rival, apare în afise pe toti peretii).
Intru si le consum pe amândouà.  Sunt savuroase.  Dar e atâta tehnicà în acest dans complicat, încât romantismul s-a dus pe coclauri.  A treia zi facem o croazierà pe canale si delta  Tigrului.  Ca sà ajungem la bacuri luàm trenul o orà (costà 0,45 centi, aproape gratis).  Prima croazierà în Argentina.  Casele de pe maluri se leagà de fluviu cu un pod si apoi scàri pentru a se coborî la baie.
Unii fac plajà pe poduri.  Originale aceste poduri înalte cu scàri lungi,
multe si dese  însirate perpendicular pe apà.
 Pàràsim a patra zi capitala, neimpresionate.  Speram sà vedem un oras mai
impozant, mai fermecàtor.  Luàm avionul pânà la Ushuaia în Tara de Foc,
ultimu oras existent pe pàmânt fatà în fatà cu Antarctica.
 Mà asteptam sà ajung într-un fel de sat la capàtul lumii.  Dar Ushuaia e un
adevàrat oras, frumos asezat în amfiteatru, înconjurat de munti si de ape.
Pozitia e de un pitoresc greu de imaginat.  E ràcoare, dar frigul nu te arde.
Casele vopsite în culori vii au gràdini pline de flori, adaptate desigur, dar
si sensibilii trandafiri.  Oamenii sunt prevenitori.  Turistii abundà.  E
searà, dar e luminà.  Ziua e de 20 de ore.  Ushuaia, altàdatà port balenier si
colonie de prizonieri anarhisti rusi, azi tràieste din turism, oras ciupercà,
una din ultimele regiuni virgine ale planetei.  Pe zare, muntele Olivier cu
fàlci de granit e acoperit si vara de zàpezi.
 Un taxi ne lasà la Oficiul de turism în centrul orasului, unde auzindu-ne
vorbind frantuzeste o tânàrà functionarà iese de la ghiseu si vine la noi.
Imediat ne cazeazà la o casà particularà.  Obiceiul locului este ca
proprietarul sà vinà cu taxiul sà-si ia clientii.  Casa e o vilà frumoasà,
chiar luxoasà.  Peste tot sunt calorifere cu gaz reglabil dupà dorintà.  Câte
douà bài spatioase si elegante pe fiecare etaj.  Bucàtària si salonul sunt la
dispozitia chiriasilor.  Peste tot stàm màcar 3-4 zile pentru a cerceta
împrejurimile.  A doua zi luàm un minibus pânà la un restaurant pe malul
lacului Roco si de acolo facem pe jos un circuit pânà la frontiera cu Chile, 5
km la dus si 5 la întors, cam 3 ore si jumàtate, mers întins prin pàdure în
urcus pe lângà malul lacului.  Dupà o odihnà de 30 min. în care timp ne mâncàm sandviciurile, plecàm în sens invers spre Laguna Verde si Laguna Negra (turbal, carierà de turbà).  Intâlnim multi iepuri, douà vulpi si pàsàri mari ca dropiile.  Privelisti încântàtoare, cu un farmec patriarhal.  Interesantà
formatia acestui lac negru, aproape sinistru.  A treia zi dimineatà plecàm
spre ghetarul Martial cu taxi si teleferic, dar si pedestru în urcus 1000 m.
Plouà,  e vânt si frig.  La jumàtatea drumului eu abandonez si mà întorc sà beau o ciocolatà fierbinte la cabana de la teleferic.  Sofica s-a dus pânà la capàt.
Ghetarul a deceptionat-o, o limbà de gheatà într-o depresiune muntoasà.  Dupà masà, muzeele.  Cel mai interesant: Fin del Mundo.  A patra zi plouà în
continuare si decidem sà facem un tur de oras în autocar (cu un serviciu de
cafea si ciocolatà) ca sà nu stàm în ploaie si sà cunoastem orasul.  Apoi
magazine, postà, scrisori.  A cincea zi, în fine nu mai plouà, si facem
croaziera mare pe canale între Tara de Foc si capul Horn.  Întâlnim insula cu
colonia de cormorani, cea cu colonia de lei de mare (foci, otaries), cea în
care apare straniu vechiul far peste care trec valuri de ceatà, cea cu colonia
de pinguini (sute).  Mai dà o aversà si apare curcubeul.  Fiorduri
impresionante, o întindere nesfârsità de ape cu insule, insulite, golfuri,
canale, vânturi, stoluri de pàsàri.  Tràim senzatia ciudatà de a fi singurii
martori vii la capàtul pàmântului, dincolo de care încep gheturile vesnice,
Polul Sud.  Plecàm de aici a sasea zi cu convingerea cà tot ce a fost mai
spectacular si mai sesizant a fost aici si cà mai departe nu ne pot astepta
decât locuri mai putin exotice.
 Si luàm iar avionul, de la Ushuaia la Calafate (vreo 7-800 km).  Ghidul îl
numeste sat: village.  Dar e un oràsel foarte pitoresc, cu vile, restaurante,
cafenele, cofetàrii cu înghetatà bunà, (pe care ne permitem s-o mâncàm, apa
provenind aici din izvoare si ghetari, nu ca la Buenos Aires si în restul
tàrii unde cumpàràm apa), magazine interesante de artizanat si stràzi asfaltate.
Suntem aici penru cà se aflà lângà marele lac Argentina si faimosii ghetari:
Perito Moreno s.a.
 Taxiul (taxiurile costà mai putin ca autobusele la Montreal) ne duce la un
mic hotel central (neapàrat central pentru ca sà câstigàm timp) cu pret modic.
Plecàm imediat la prima agentie sà plàtim excursia pentru a doua zi la
ghetarul Perito Moreno si pentru a treia zi la ceilalti ghetari: Spegazzini, Orelli, Upsala.  Apoi intràm la Aerolineas ca sà plàtim avionul pentru a patra zi de la Calafate la Bariloche, dar nu gàsim locuri si luàm bilete pentru ziua a
cincea.  Ne întoarcem triumfàtoare sà mâncàm o supà caldà si sà ne odihnim.
 A doua zi microbuzul vine si ne ia de la hotel la 7,30.  Càlàtorim de-a
lungul imensului lac Argentina, mare cât o mare, si albastru ca Marea Antilelor.
Pàdurile din jurul lacului au multi copaci càzuti pentru cà stau pe un strat
subtire de pàmânt.  Topirea ghetarilor îl moaie si ràdàcinile neprofunde nu
dau stabilitate copacilor.  Zona continentalà de ghetari a Patagoniei este de
22.000 km p.  Ajungem la ghetarul Perito Moreno, cel mai vestit, lung de 30
km, larg de 4 km si înalt de 40-60 m.  Si nu aratà decât 15 % din volumul sàu
real, 85 %  fiind sub apà.  Are 195 km p si creste mereu.  Avanseazà în fatà cu 1,50 m pe zi si în pàrti cu 0,40 m pe zi.  La un moment dat blocheazà râul Brazo Rico si se produc inundatii.  O mare inundatie a fost în 1988.  Când apele s-au
retras, pàdurile au ràmas moarte, ca dupà incendiu.  Arborii sunt gri si par
arsi.  Culoarea ghetarului valseazà de la alb scânteietor la bleu.  Frumusetea
si grandoaea lui ne taie ràsuflarea.  Ne îmbarcàm pe un vapor care ne duce
pânà în fata ghetarului, apropiere prudentà, càci periculoasà.  Din timp în timp se aude cum cad undeva iceberguri în apà cu un zgomot de tunet înàbusit, înspàimântàtor.  Ghetarul vorbeste.  Facem fotografii în nestire, tulburati de màretia si splendoarea acestei lumi de ghiatà plutitoare.  Ne întoarcem pe mal si-l înconjuràm pe partea lateralà pe care s-a amenajat o potecà latà cu scàri si balustrade si petrecem ore privindu-l fàrà a ne sàtura.  Toti turistii îsi mànâncà sandviciurile cu ochii pe ghetar.  E uluitor de impresionant.  Cei din Canada sunt nimic, comparativ, degeaba ni se spune cà au calota de 300 m adâncime (Câmpul de gheatà Columbia), ceea ce se vede e doar o suprafatà de gheatà pe sol.  Pe când în Argentina ghetarii sunt pe apà si vezi înàltimea ca un perete vertical cu zeci si zeci de forme si irizatii.  Microbuzul ne întoarce seara la hotel.  Ziua a treia ne ia alt microbuz pentru altà excursie.  Ghetarul Spegazzini e fabulos de frumos.  Mai mic ca ceilalti, 66 km p, 25 km lung. pe 1,5 km lat., are însà 8o-135 m înàltime.  E considerat a fi cel mai înalt ghetar si spre deosebire de toti ceilalti nu cà semne de diminuare.  Din contra, frontul lui pare sà se làrgeascà, càci e alimentat de alti doi ghetari Mayo Norte si Peineta.  Este cel mai fermecàtor dintre toti datorità si sitului înconjuràtor: ghetari, munti, apà, într-o desfàsurare strânsà, concentratà pe laterale.  E vizibil cel mai înalt si cel mai albastru, cu multe forme fanteziste, sàgeti, castele, cuiburi, etc.  Culoarea albastrà este datà de gradul de compresie a ghetii si de efectul de refractie a luminii.
Facem apoi o lungà croazierà pânà la  ghetarul Upsala, de trei ori mai mare ca
orasul Buenos Aires (cel mai mare din emisfera sudicà), are 60 km lung. pe 7
km larg. si 60-80 m înàltime.  E ceea ce vedem, càci grosul este dedesubtul apei.
Màrimea lui ne socheazà, cu atât mai mult cu cât de pe puntea de sus a
vaporului îi vedem în depàrtare imensa întindere.  E frumos, apusul soarelui
îi dà culori schimbàtoare, dar parcà nu atinge superbia celorlalti doi.  Ghetarul
 acesta e situat departe de ceilalti, avem o lungà croazierà de întoarcere, 3-4
ore.  Intâlnim iceberguri plutitoare cu forme fantastice.  Stau singurà la
prora vasului si vorbesc cu mine, cu trecutul, cu înserarea, cu istoria
pàmântului.  Acum chiar cred cà ce a fost mai extraordinar a fost aici.
 A patra zi luàm un taxi pânà la Grota Walichu (la 7 km) pentru a vedea desene rupestre (petroglife).  Situl arheologic este un foarte original aranjament geologic de stânci sedimentate si vegetatie de stepà.  Popoare preistorice au folosit grotele spre a-si exprima arta.  Un faimos explorator al Patagoniei descoperà în 1877 lago Argentino si peretii cu semne mistice si sacre fàcute de mâini umane (sunt multe mâini în alb, au suflat praf de culoare în jurul mâinilor), de popoarele aborigene, acum aproximativ 4000 de ani.  Sunt pictate în negru si rosu capre, oameni, scene de vânàtoare si semne referitoare la intrarea si iesirea din grote.  Grotele acestea se aflà chiar la malul lacului Argentina.  Cerul albastru, apa la fel si vegetatia asprà, sàlbatecà, compun un peisaj ce mà cufundà în atmosfera epocii acelor oameni primitivi care ne-au làsat màrturii de viatà . si parcà simt si eu acel suflu pe care descoperitorul lor Perito Moreno spune cà l-a resimtit ca un curent transcendent în grota mare ce a servit de sanctuar.
Suntem în Patagonia, Patagonia Andina, cea despre care se spunea când eram
copii: "Ce, vii din Patagonia?" adicà de la capàtul lumii?!  E mai mare ca
Franta.  Deserticà, sub un locuitor pe km p.  Fascinantà prin spatii largi,
faunà, peisaje, lacuri.  Am vàzut aici condorul Anzilor zburând în înaltul
cerului si coborând pânà la noi, cârduri de struti pitici (nandu), vulpi mici
gri si zebrate (zorro colorado), iepuri, ciurde de guanacos, din familia
lamei, ca antilopele sprintene si elegante, câteva lama mari albe si havan, acvile, ciocànitori mari cu creastà rosie si alte minunàtii de pàsàri.  Taxiul ne-a
asteptat 2,30 ore si ne-a întors la hotel pentru 5 dol. can. de persoanà.
Odatà pe zi mâncàm la un restaurant sau bistro o masà caldà, de regulà "le
bife de chorizo" (fripturà mare si groasà de vacà la gràtar, carne foarte tandrà si
deosebit de gustoasà, înttre 2,50 si 6 dol can., dupà fasonul restaurantului).
Dimineata si seara facem cafea, ceai si supe instant cu fierbàtorul electric,
agrementate cu brânzeturi, mezeluri, cremwursti, rosii si fructe.
 In fine, a cincea zi luàm avionul de la Calafate la Bariloche, în asa zisa
Elvetie Argentinà.  Si uit umbrela rosie udà de ploaie la Calafate.  Zburàm la
8000 m dar avem o vizibilitate extraordinarà.  Nici un strat de nori nu se
interpune între noi si pàmânt.  Vedem totul sub noi: o mare de munti cu creste
înzàpezite, multe lacuri.  Pe zare douà vârfuri de munti ca Fuji-Yama.
 In aeroport vàd frunza de artar de pe steagul Canadei pe valiza celor din
fatà si-i întreb dacà-s canadieni.  Facem cunostintà.  La coborâre ne ducem la
acelas hotel central, bun si convenabil (comparativ cu Canada).  Îi întreb ce
fac ca sà se fereascà de furturi, càci ghidurile ne previn cà se furà peste
tot si cà trebuie sà purtàm rucsacul în fatà nu în spate, dacà-l punem jos sà
bàgàm piciorul printr-o bretea, sà nu làsàm valiza din mânà, sà nu coborâm din taxi înainte de coborârea bagajelor, sà nu làsàm bagajul în camerà la hotel ci sà-l încredintàm la receptie contra unui bon de primire, la fel si la autobuze.  Ei ne spun cà leagà valizele de mobile la hotel cu lanturi de bicicletà.  Ne
miràm, noi n-am luat aceste precautii si totul a fost corect.  Ne instalàm si
plecàm la o agentie sà angajàm o excursie pentru a doua zi la "7 lacuri".
Pitoresc.  A treia zi o destinàm cunoasterii acestui foarte frumos oras de
munte, statiune climatericà în care multi argentinieni îsi petrec vacanta, ca
noi pe valea Prahovei.  Vizitàm catedrala, cocotatà pe un dâmb (vàzutà de
jos), muzeul paleontologic, centrul civic într-o piatà cu frumoase clàdiri de jur
împrejur.  Orasul e plin de cofetàrii unde se vinde socolatà preparatà dupà
retetele primilor colonisti elvetieni, din tatà în fiu.  Cumpàràm si noi, e
foarte bunà si are zeci de varietàti.  A patra zi plecàm cu autobusul pe un
traseu descoperit ieri de canadieni: Llao-Llao (citeste Iao-Iao), drum
încântàtor printre pàduri si lacuri.  Urcà pânà la un mare, scump si elegant
hotel în stil elvetian, cu gràdini superbe, terase înflorite pe care se servea
ceaiul la ora 5, coridoare cu covoare si tablouri minunate.  Pe fundal se vede
creasta înzàpezità a unui masiv înalt si ascutit.  Am cumpàrat càrti postale,
am mâncat sandviciurile noastre în gràdini, am fàcut poze si ne-am întors spre
searà îmbàtate de parfumul florilor si de frumusetea arhitecturalà a
întregului ansamblu.  Aceastà zi se datoreazà faptului cà n-am gàsit bilete de avion pentru azi, ci doar pentru mâine.  Luàm avionul de la Bariloche la Cordoba cu compania aerianà Southern-Winds care ne vinde biletele la acelas pret ca pentru autohtoni.  Celelalte companii argentiniene ne-au luat de 2 si de 3 ori pretul, fiind stràini.  Halal democratie si respect pentru drepturile omului.  Ca la noi pe vremea lui Ceausescu.  Cum o fi acum?
 Cordoba, în care stàm doar o noapte, e un oras mare, frumos, dar penru noi
doar un oras de trecere spre Rioja, unde avem douà obiective majore: Vale de
la Luna si Canionul Talampaia.  De la Cordoba, în care facem dimineatà un tur de oras, càlàtorim cu autobuzul pânà la Rioja.  Foarte confortabil.  Ajungem noaptea la ora 22.  Taxiul ne duce la hotel Imperial.  Camerà mare, cu baie (curat imperial, si încà în acest oras mic cât un sat, cu periferii ca-ntr-o
"Fàclie de Paste") si pretul minim.  Iar pretul taxiului e cât jumàtate din
pretul biletului de autobuz la Montreal.  Cu ajutorul hotelierului, angajàm
prin telefon la ora 23 de la receptie excursia pentru a doua zi la ora 7 la
Vale de la Luna si Canionul Talampaia (total 568 km).  Extraordinare aceste
posibilitàti locale de a angaja la miezul noptii de la receptia hotelului o
excursie pentru a doua zi dimineatà fàrà a plàti costul ei decât a doua zi
dupà ce minibusul vine si ne ia de la hotel.
In Vale de la Luna sunt întinderi neregulate cât vezi cu ochii de formatii
geologice ciudate, indescriptibile, care joacà ca un desen suprarealist pe
nuante de gri tern dacà n-ar fi lumina solarà care-l face si mai ireal, pàmânt
fàrà viatà.  In Parcul Ischigualasto sau Vale de la Luna noi douà am fost
singurii turisti, singurii oameni împreunà cu ghidul nostru în aceastà zonà
moartà, ceea ce a amplificat senzatia stranie de lume lunarà, de izolare
nepàmânteanà a locurilor.  Am vàzut aici fosile de ferigi încastrate în stâncà
în munte, din paleozoicul primar.  Aici a fost origina Cinodontes-ilor cu 200
M(milioane) de ani în urmà, si am vàzut o fosilà de coloanà vertebralà a
acestora jos pe sol, pe o stâncà îngropatà în sol.  Si mai încolo "bombe"
vulcanice mari si mici, perfect rotunde, din era secundarà.  O anecdotà spune
cà astronautii n-au fost pe lunà, ci au descoperit-o în Vale de la Luna.
Sincer vorbind, imaginile de aici sunt mult mai sesizante decât cele vàzute pe
lunà.  Dacà vrei sà cunosti majestatea planetei Pàmânt trebuie neapàrat sà vii
sà te confrunti cu frumusetea majorà, rece si atemporalà a acestui loc
În Canionul Talampaia sunt pereti înalti, abrupti, rosii, cu forme bizare,
Catedrala, Càlugàrul, etc., gen Canionul Colorado sau planeta Marte, zic unii
(or fi fost acolo?)  E un canion mare, spectacular.  Au existat aici
Arcosaurios (dinosauri mai mici) în tertiar sau poate chiar în mesozoic.  Dau
peste o "gràdinà botanicà", un loc în care au persistat arbori si plante care
nu se gàsesc nicàieri alt în canion.  Am vàzut în copaci si am auzit
scandalagiii papagali mici, multicolori.  Si desene rupestre în 2-3 coturi de
munte.  Si un fel de piulite pentru cereale, gàuri de 10-15 cm. fàcute într-o
rocà orizontalà ca o masà, cu pietre rotunde.
Constatând cu uimire cà fiecare loc în care ajungem se întrece în frumusete si
originalitate, as zice unicitate cu precedentele, ne piere spaima cà nu vom
mai vedea nimic care sà întreacà sau màcar sà le egaleze si ne întrebàm ce
surprize ne rezervà viitoarele.
Ne întoarcem la 8 seara.  Mergem cu soferul nostru la autogarà (terminal bus),
cumpàràm ultimele bilete pentru mâine la Salta, apoi ne duce cu minibusul la
un Supermercado sà ne facem piata si în cele din urmà la hotel.  Îl cinstim.
Taxiul ne ia la ora 4 de la hotel.  Plecarea la 4,40.  In bus s-a servit la
ora 8 cafea, ceai, biscuiti si la ora 13 un prânz elegant si igienic prezentat ca
în avion (snitel, ruladà, fanta) în pretul biletului de 40 pesos (20 dol.
can.)  pentru un drum de 16 ore.  Drum frumos printre munti, vegetatie bogatà, chiparosi, eucalipti, cactusi mari.  Ajungem seara la 9 la Salta (cu 2 ore
întârziere).  Plàtim 2 excursii pentru zilele urmàtoare.  Prima, la Vale
Calchaquies cu bizare formatii din tertiar, acum 65 M de ani, când Anzii si
Alpii s-au format în acelas timp.  Douà formatii ne cuceresc: Garganda (gorge)
del Diablo, o fracturà verticalà strâmtà de 1700 m î si apoi Amfiteatrul,
amplà deschidere circularà înaltà de sute de metri, splendidà suprafatà de roci
multicolore.  In jur munti rosii -oxid de fier- pe care cresc cactusi pitici
ca o iarbà în smocuri, dar foarte rigizi.  Pe ici-colo sunt dune de nisip làsate
de laguna màrii care s-a retras. Cealaltà excursie se numeste "el Tren del los Nubes" (trenul norilor), care urcà la 43oo m.  Cum traseul era în parte în reparatie, am preferat un minibus care urcà pânà sus în Anzii Cordilieri.  Pàduri de cactusi uriasi (cordones) acoperà muntii.  Munti desertici, trenul trece paralel cu drumul, ca la Ana Lugojeana, când pe stânga, când pe dreapta.  Drum forestier de pàmânt bàtut, ud de la multe izvoare, periculos, pe cornisà, pràpastia alàturi, neasigurat. Apoi asfaltat.  Mai din vale o alee rosie latà de doi metri: sunt ardei iuti pusi la uscat pe drum.  Suntem la 3100 m.  Trecem pe serpentine abrupte, strâmte, printre munti vulcanici cu roci din bazalt, granit, rosii cu oxid de fier, verzi cu oxid de cupru, galbeni cu sulf, sfàrâmiciosi, din tertiar si chiar din precambrian, prima erà a pàmâmtului de 4 miliarde de ani, în sedimentele càrora nu s-au gàsit urme de viatà.  Se vàd în sus ruinele unei cetàti inca (ziduri de 0,50 -1 m înàltime) din pietre suprapuse, pe o suprafatà uriasà la creastà, la 4300 m, pe un platou înclinat.  Documente màrturisesc cà exista încà în anii 1400.
Când au venit spaniolii, indienii au dispàrut.  Trenul nu urcà pânà aici.  Mai
jos am vàzut viaducte.  Minibusul se opreste la poalele masivului cu cetatea.
Urcàm cu piciorul la ruinele ei pe poteca dimprejur.  Ghidul ne aratà pietre
semi-pretioase pe care le culege pentru noi: oxidian, sfàrâmàturi multicolore.
Eu urc la vârf sà fac poze panoramice.  Vederea este màreatà, o mare de
creste, vài largi si strâmte mà înconjoarà ca un circ lunar, dincolo de care se ridicà la nesfârsit alti munti.  Nu se vede nici o urmà de viatà.   Mà simt ca si cum as fi fost aruncatà prin tunelul timpului la facerea lumii.  Tràiesc emotia
puternicà de a mà afla în Anzii Cordilieri, prima datà la peste 4000 m, respir
mai greu, simt aerul rarefiat al înàltimilor.  Impresionatà si absentà reiau
cu greu contactul cu realitatea si la coborâre mà ràtàcesc, intru fàrà sà vreau
în cetate si aici mà zbat în toate sensurile sà ies, sà ajung la minibus.  Pierd
tricoul gri legat pe mijloc, îl gàseste o fatà.  E spectacular acest loc mitic.  Simt ca un suflu de viatà iesind dintre pietre, dintre pietrele asezate în ringuri si careuri si toate formele geometrice care formeazà un labirint în care mà învârtesc fàrà iesire si care mà tine ca un magnet.  Sar peste peretii mai scunzi, ocolesc pe cei mai nalti, mà zgârii printre arbusti cu spini, alerg speriatà cà pierd un timp prea lung si mà rog sà nu-mi fac vreo entorsà care sà mà blocheze aici.  In fine, apare Sofie care mà cautà si începem coborârea.
Mai jos la 2-3000 m sunt cimitire cu càsute ca de pàpusi, în vârf cu o sorcovà
de flori artificiale.  Naivitate.  Vulcani stinsi de jur împrejur, pàrintii
rocilor de bazalt, cu brâuri late de cenusà vulcanicà solidificatà în zig-zag
deseneazà pentru noi picturi abstracte.  In depàrtare se vede o salinà, (urma
unei lagune de mare) care se exploateazà.  Trecem pe lângà mine de sulf si
cupru la suprafatà, deschise.  Intâlnim marele viaduct al trenului lung de 234
m si 63 m înàltime, "La Polvorija".  Ne întoarcem seara târziu.  Ne sculàm iar
la 4 càci plecàm cu autobusul la 5,30 de la Salta la Quiaca (frontiera cu
Bolivia pe partea argentinianà).  8 ore, 700 km.  Ajungem la ora 13.  Trecem
frontiera pe jos.  Nici un taxi sau autobus nu ne poate trece frontiera.
Traversàm podul târând valizele dupà noi, cu rucsacurile în spate.
 

BOLIVIA : altà tarà, cu întoarcere de cel putin 1000 de ani în urmà.  Totul e
primitiv, rustic, marfà de bâlci.  Trebuie sà ajungem la un oras cu aeroport
pentru a parcurge distanta de mult peste 1000 km pânà la La Paz.  Stàm 7 ore
într-o micà cofetàrie asteptând autobusul de searà de la Vilancon la Tarija.
Se face frig.  Ne schimbàm cu tot ce avem mai gros în bagaj.  Argentina,
frumoasa si civilizata Argentina pare ràmasà în urmà pe altà planetà, în altà
erà.  In Argentina, ca si în Spania, autobusele sunt adevàrate autocare
turistice, cu fotolii confortabile, rabatabile, în foarte bunà stare, totul
pare nou si foarte curat, aer conditionat, càldurà la calorifere, perdele la
ferestre,T.V., toaletà si uneori chiar o ofertà de cafea, ceai etc.  Locurile
sunt peste tot numerotate. Si în Bolivia, dar.aici autobusele au un aspect vechi si uzat, suspensie proastà, scaune în parte delabrate, fàrà aer conditionat si restul.  Am mers 7 ore de la frontierà la Tarija numai cu indieni nespàlati, încàrcati cu multe bagaje, saci, làzi de carton, traiste mari de plastic, afarà de cele date la sutà. Ei umblà cu picioarele goale în slapi, dar cu pleduri si plàpumi în spate pentru noapte în bus sau afarà, cu copii de tâtà si mai mari care urlà mereu. Si stau cu picioarele ridicate la orizontalà peste bagajele care blocheazà si coridorul de trecere.  Toti carà produse proprii (saci cu cartofi, ceapà, mere) sà le vândà la piatà.  Nu existà nici negri, nici galbeni, doar acesti
aborigeni negriciosi cu figuri asiatice mongole, printre care noi douà suntem
singurii albi, imposibil sà trecem neobservate.  Lipsa de aer si duhoarea din
autobus au fost culmea cosmarului din aceastà noapte de groazà.
Ajungem la 4 dimineata.  Tremuràm.  Luàm repede un taxi sà intràm în aeroport unde speràm sà regàsim atmosfera agreabilà de bunà stare si securitate a aeroporturilor inernationale.  Càci aici autogara n-are pereti laterali, doar un acoperis pentru ploaie. Bate vântul, e curent si foarte frig.  Soferul ne duce pe stràzi întunecoase unde nu vedem nimic, nu stim dacà nu ne duce pe câmp, e o adevàratà angoasà.  Opreste si zice: aici e.  Dar nu se vede nimic. Nu credem, dar insistà si coboarà.  Coborâm si noi.  La lumina farurilor se vede o poartà închisà cu lacàt.  Dincolo de ea o micà clàdire în întuneric si un afis mentionând aeroport.  Zice cà e închis pânà dimineatà la 6,3o.  Ne întoarcem la autogarà, càci ne este fricà sà nu ne omoare cineva pe întuneric ca sà ne ia bagajele.  Dârdâim pe o bancà pânà la 6.  Chemàm alt taxi, dar soferul acestuia, mai onest, ne spune cà aeroportul e închis si ziua când nu
are zboruri si deschide numai d.m. târziu.  Ne propune sà ne ducà într-o piatà
unde putem bea o cafea caldà la aceastà orà când toate cofetàriile sunt
închise.  Acceptàm bucuroase.  Aici sunt niste camere cu mese lungi unde
drumetii, lucràtorii, vin sà bea o cafea cu o plàcintà înainte de a intra la
lucru.  Stàm pânà la 9 când plecàm la o agentie, tràgând tot timpul valizele
dupà noi, si cumpàràm bilete de avion pentru searà spre La Paz.  Spre surpriza noastrà ne acordà o reducere substantialà de 20 % pentru vârstà.  Dupà trei nopti nedormite îmi càdea capul pe piept.  Luàm o camerà la hotel sà dormim câteva ore.  Conving pe tânàrul hotelier cà e în interesul lui sà ne facà o reducere de 25 % pentru cà nu stàm decât câteva ore si nu-i pretindem facturà si aleg o camerà cu baie pe gustul meu.  Bem o supà caldà la spirala electricà zisà fierbàtor, facem dusuri si dormim.  Desteptàtorul Soficài sunà cu 2 ore mai devreme dar nu observàm ametite de somn cum eram, si ajungem la 3,30 la aeroport cu taxiul.  Avionul pleacà la 6,30.  Furioasà îi spun salariatei de
la ghiseu cà ceasul lor de perete s-a oprit la 2,30.  Apare si un controlor care
se amestecà si-l apostrofez sà repare ceasurile stricate cà aratà 2,30 în loc
de 3,30.  Dar el, foarte calm, îmi replicà cà ora localà e 2,30.  Fain, încà
patru ore în aeroport în loc sà dormim, am plàtit degeaba hotelul !  La micul
restaurant al aeroportului care n-avea decât "empanade" si ràcoritoare, mâncàm empanade (foietaje cu carne specialitate localà f. bunà), bem un sprite si timpul trece.  Ajungem la ora 21 la La Paz, capitala situatà la cea mai mare
înàltime, 4100 m.  Cu un taxi facem turul hotelurilor.  Dupà ce am vàzut vreo
6-7 ne decidem pentru cel mai central si, uimitor, si mai ieftin.  Ne cazàm la
ora 23 si hotelierul ne propune pentru a doua zi excursia la Tiwanaku, càci e
proprietarul unui minibus.  Suntem imediat de acord, mereu în goanà dupà
timpul care trece.  Cum se spune, ne-a càzut lapte în pàsat.  E foarte frig, dar la
nici unul din hotelurile vàzute nu erau calorifere.  La 4000 de metri !  Ne
culcàm la 1,30 noaptea si ne sculàm la 7.  La 8 microbusul ne culege de la
hoteluri.
Tiwanaku e o civilizatie.  A existat între 1400 a.H. si 1400 d.H., când a
dispàrut.  Dar apogeul ei a fost între anul 0 si 700 d.H.  Acest popor tràia
în munti, Inca veniti din Peru, în vài.  Aflàm la muzeul local cà în 1933 cetatea
a fost demontatà si dusà la La Paz lângà stadion. Iar acum 6 luni au readus-o
în situl ei arheologic si au reconstituit-o.  Prima mare statuie este
Pachamama (mama pàmântului).  O alta reprezintà calendarul.  Are în partea inferioarà 365 mici cercuri, zilele anului.  Mai sus un careu cu câte 3 cercuri pe laturi, cele 12 luni ale anului.  Toate reprezentàrile lor erau pàtrate: fata, gura,
ochii, nimic rotund, numai forme unghiulare.  Trei ferestre sculptate în
piatrà în relief una din alta reprezintà cerul, pàmântul si subpàmântul, cele trei forme de viatà.  Credeau în reîncarnare (ca mai toate vechile civilizatii ; ca
si multe din cele noi).  Aveau canalizàri, blocurile de piatrà erau legate
între ele printr-o lamà de metal.  Cu 2000 de ani înaintea acestei civilizatii
a existat o altà civilizatie Chiripa.  În acest timp se pomeneste de Kontiki,
o statuie pe care o vedem în situl arheologic.  Si-au fàcut fluiere din oase de
lama (tibiile) si aveau numai 5 note, ca si cei din insulele Polineziene, de
unde se pare cà au venit.  În muzeul local se vàd douà capete: unul mongol si
altul chinez.  Stràmosii.  Au trecut probabil prin strâmtoarea Bering care era
legatà de continent cu un istm de gheatà.  S-a stabilit cà în aceastà zonà au
fost oameni încà de acum 20 mii de ani care tràiau în grote.  Au domesticit
lama si au lucrat ceramica.
Lacul Titicaca (titi=gri, caca=puma) se afla atunci la 6 km de cetate.  Cu
timpul s-a retras, acum se aflà la 25 km.  Cetatea avea canale de jur împrejur
cu apà adusà din lac. Canalele serveau la culturile de cereale.  In cetate
tràiau numai preotii, fermierii în afara cetàtii.  Am vàzut în muzeu o vitrinà
cu cranii normale si altele alungite.  Cei destinati a fi preoti erau de copii
supusi unui tratament de strângere a craniului pentru a creste în sus mai
îngust si mai lung.
Poarta Soarelui sàpatà într-un singur bloc de granit poartà în partea de sus
la mijloc un cap în relief ce reprezintà soarele numit Vilacochea si se aflà
între ràsàrit si apus pentru ca soarele sà treacà prin ea.  Pe ea sunt sculptate 28
careuri cu diferite semne reprezentând calendarul.  Granitul, bazaltul si
argila erau materiale sacre.  Lama, de asemeni, nu se mânca.
Numerele lor erau si ele doar 5 reprezentate cu ajutorul figurii zvasticei, cu
care fàceau multipluri de 5.  În socotelile contabile pentru cifra 20 fàceau
de 4 ori figura zvasticei. Cifrele lor simbolice erau 3 si 7.  3 pentru cer, pàmânt si subteran, iar 7 pentru soare, lunà, pachamama si 4 planete, cât cunosteau.
În templul pentru sacrificii sunt trei statui de preoti.  Prima e Kontiki, un
om cu mustàti.  La el se cobora pe 7 trepte si l-au numit templul
semi-subteran.
A doua zi ne càlàtorim la lacul Titicaca, lacul care se aflà la cea mai mare
altitudine: 3800 m.  Avem un ghid englez numai pentru noi douà, ca si la Vale
de la Luna.  Cu un traversier ajungem la Copacabana unde mâncàm, dar înainte
ne udà o aversà torentialà.  Plouà zilnic la La Paz.  Suntem la 16 grade
latitudine sudicà.  De aici luàm vaporul o orà pânà la Isla del Sol.
Croaziera e o încântare, din lacul mic trecem în cel mare prinr-o boca (gurà) del diablo, chei de stânci înalte, printre insule înierbate sau aride, si alunecàm pe suprafata verde si lucie a lacului càtre insula Soarelui, làsând în dreapta
Isla del Luna.  Exoticà, pitoreascà, cu peste 100 de scàri de piatrà pe care
urcàm la vârf cu gândul la Capri, vegetatie luxuriantà, culturi le lima-beans
(fasole uriasà), copaci înfloriti si indiene care vând artizanat.  E o mare
vânzolealà, multi copii de indieni care se amestecà printre turisti poate cade
ceva, màgari cu sarici, urcând din greu càtre casele celor ce locuiesc pe
insulà, vapoare care descarcà mereu alti turisti, dar insula nu se sufocà,
frumusetea ei se salveazà pe verticalà unde respirà aerul purificat de ploi si
briza lacului.  Facem fotografii si ne întoarcem cuceriti, cu atât mai mult cu
cât timpul e senin, nu ca ieri la Tiwanaku, nori si ploaie pe care aproape cà
n-am remarcat-o, atât de absorbant a fost situl arheologic vàzut acolo.
Ajungem la hotel la ora 22,30.
In ultima zi vizitàm orasul si muzeele.  Ciudad La Paz este întinsà pe dealuri
si vài.  Cartierul rezidential se desfàsoarà pe colina din sud.  Cà îl vizitàm
e un fel de a spune.  Càci ar trebui zile ca sà parcurgi aceste mari spatii.
Mai exact, la toate iesirile în excursii (si la aeroport)  l-am fotografiat
din aurobuz.  E ca o pasàre uriasà cu aripile desfàcute.  Foarte multe case în
constructie, ceea ce dà un aspect de ceva neterminat, în devenire.  Dar ce am
vizitat cu adevàrat este centrul si zecile de stràzi dimprejur cu care am luat
contact chiar în seara sosirii, când am parcurs cu taxiul douà ore
împrejurimile spre a gàsi un hotel convenabil ca pret si ca prezentare (pretul
foarte variat, dar camerele foarte asemànàtoare).  Ceea ce ne-a fàcut însà sà
umblàm douà ore a fost neîncrederea în cartiere cu stràzi înguste,
întunecoase, unele aglomerate de vânzàtori ambulanti, altele aproape pustii, dar cu câtiva bàrbati solitari sau în grupuri, despre care erai în drept sà te întrebi ce-or fi fàcând la aceste ore în locuri retrase.  Ziua aceleasi stràzi nu mai erau sumbre, dar cu gunoaie la marginea trotuarului.  Si chiar în cartierul
muzeelor cu stràdute vechi, pietruite, case coloniale cu patio si arcade, maldàre de gunoaie erau îngràmàdite la coltul stràzilor.  Cum iesi din centrul
propriu-zis, curat, cu clàdiri impozante, mizeria si murdària se instaleazà.
Ne refugiem în muzee: Muzeo del Oro cu màsti si diademe masive de aur care
i-au neomenit pe spanioli, Muzeo Piedro Murillo, un comandant militar care a làsat statului casa colonialà si colectii minunate de tablouri, mobile, ceramicà,
Muzeul etnografic cu o frumoasà arhitecturà colonialà refàcutà la nou, unde
vizionàm un film extraordinar cu carnavalul de la Oruro, ce ruleazà în
prezenta unor autoritàti locale în vederea carnavalurilor care încep peste douà zile, taman când plecàm noi.  Abia asteptàm sà plecàm, càci 4 nopti am tremurat la hotel cu 4 pleduri sub care eram îmbràcate ca afarà (unde era mai cald).  Nu au nicàieri calorifere, nu au càldurà nici iarna.  Acum e varà.  Aceasta este situatia la toate hotelurile, casele particulare, scoli, etc.  Ca sà nu adoarmà !  Plàtim 25 dolari U.S. taxà de iesire din aeroport.  Mult, dar merità ca sà scapi din iadul àsta.  Am avut dificultàti la Bànci care nu schimbà
travel-cheques în dolari canadieni, stràzile si Bàncile sunt pline de militari
înarmati (ca urmare a manifestatiilor antiprezidentiale de sàptàmâna trecutà),
care te apostrofeazà sà-ti tii bine bagajele cà se furà pe capete, sà nu porti
aparatul de fotografiat la vedere cà e provocator, sà nu umbli prin zone
singuratice cà poti fi atacat, etc, etc.  Hormis ça, tout va très bien Madame
la Marquise .
Et voilà, on s'est bien tiré !

Livia Nemteanu